Romania – De ce TU ?

Dacia – un loc binecuvantat de Dumnezeu. Un loc in care civilizatia fost nascuta si crescuta la fel cum se creste un copil : atent si cu grija. Un loc in care Omul traia in comuniune cu natura si cu Divinitatea. Un loc in care Dacii vorbeau cu Zamolxe si ii respectau hotararile. Un loc in care conducatorii erau nascuti din Pamant si respectau asta. Un loc de unde Dacii plecau la Zamolxe razand. Un loc in care s-a scris cu tribut de sange : ” Vom muri, dar vom fi liberi”. Cu sange si durere, cu sabia si cu copii trimisi sa apere acest pamant. Cu codrii si ape, cu muntii si campii, cu aur si, mai presus de toate, cu OAMENI. Sa-i apere pe cei care vor lupta si ei la randul lor pentru Libertate. Pentru dreptul de a ne numi Daci si de a trai de mii de ani pe aceste pamanturi. Pentru dreptul de a multumi Pamantului si lui Dumnezeu ca aud din nou cantecul Lupului Alb si ca sunt Roman.
Dacia – un loc in care Omul este pe moarte. In care Geea este vanduta bucata cu bucata. In care Animalele au preluat puterea. Un loc in care legea Pamantului este inlocuita cu legea Banului. Stapanii din umbra au decis ca Dacia se fie stearsa de pe harta. Pentru ca se tem de Spiritul Dac care mocneste in sufletul fiecarui Roman. Stiti cum vor face asta ? Noi nu putem fi infranti atata timp cat exista Oameni care sunt legati de pamant. Atunci stapanii au decis : distrugerea acesti legaturi prin orice mijloace. Si Jigodiile = „alesii” au dat legea cu cumpararea pamantului de catre straini, au permis exploatarea bogatiilor solului de catre straini, au batut romani nevinovati in numele strainilor.
Acest post il scriu cu furie, cu ura, cu lacrimi de neputinta. Cu furie cand vad cum suntem batjocoriti de toti „prietenii”. Nu ar trebui sa uite mareata Europa ca atunci cand isi construia palate si dadea serate, Stefan, Decebal, Mihai Viteazul si alti eroi mureau cu sabia in mana ca sa apere Pamantul si Libertatea, ea se delecta cu vinul baut in cupe de aur. Ca atunci cand Brancoveanu si-a taiat cei 4 fii in numele Libertatii si Credintei in Pamant, Europa ne vindea la partide de pocher. Nu ar trebui sa uite acest lucru. Pentru ca datorita Dacilor, tatarii si turcii nu si-au construit moschei in Vatican. Pentru ca datorita Dacilor, Roma este astazi ce este. Va rog sa cititi istorie, dragi Jigodii. Cei mai de seama imparati romani au fost Daci. Dati-mi voie sa va amintesc ca Enea, cel care a intemeiat Roma, era TRAC. Ca Pontul Euxin a fost o mare dacica. Ah, ticalosilor, v-am crescut ca pe un sarpe la san si voi ne tradati….va doresc sa ajungeti si voi la mila noastra.
Scriu acest post cu ura. Sunt plin de ura fata de toti cei care ne calca in picioare, care nu ne respecta, care ne cred un popor de barbari. In numele urii – va blestem sa ajungeti si voi ca noi….sa va vedeti copiii aruncati pe strazi, tara facuta bucati de venetici, si sa nu puteti face nimic…sa plangeti la porti straine, cu catuse la maini si la picioare, sa cersiti o picatura de apa. Sa vedeti ce inseamna durerea, neputinta si sa nu puteti plange. Sa invatati prin suferinta ce inseamna Respectul. Si daca toate astea nu se vor intampla, va doresc un singur lucru : sa nu aveti Speranta. Sa nu stiti ce inseamna si sa nu aveti parte de ea.
Scriu acest post cu lacrimi in ochi. Ca Omul este pe moarte. Ati vazut cum moare un animal cand este ucis ? Cu ochii mari si umezi uitandu-se la cer, intrebandu-l…de ce ? Care este motivul pentru care trebuie sa moara ? De ce trebuie sa moara Omul ? Nu mai are Speranta ? Cred ca nu…ma uit la el si citesc in ochii lui resemnarea…timpul Omului a trecut…timpul Pamantului a trecut….Zamolxe a uitat de noi….peste un timp si cei din urma Daci vor pleca dincolo de poarta…si Dacia nu va mai exista.
Pacat…un pamant binecuvantat si in acelasi timp, blestemat. Binecuvantat cu Oameni si cu prea multe, mult prea multe bogatii. Un pamant pe care Stapanii se straduiesc sa il distruga, sa ii alunge pe Daci, ca sa poata sa il faca sac de bani.
AHH Doamne, de ce nu ai nascut acest popor in pustie…acolo unde nimeni nu avea nevoie sa vina sa rupa pamantul in bucati, acolo unde cultura noastra ramanea A NOASTRA.
Sunt suparat pe tine, Doamne ca ne-ai lasat sa murim…ca nu ne-ai tras de urechi ca pe copii aia mici si neascultatori atunci cand am gresit. Ca ti-ai intors fata de la noi si ne lasi in bataia vantului.
Te-am rugat Pamantule, sa ascunzi in adancurile tale, toate bogatiile acestor munti si campii…Sa le tii strans si sa le scoti la lumina numai cand vor fi iarasi Oameni. De ce nu ma asculti ? Vor face din aceasta tara o casa a Mortii. O casa a durerii si a suferintei.
Pamantule, te chem sa ma tii la pieptul tau. Odata cu mine, vor venii toti cei care mai cred in tine…nu sunt multi…dar suntem Daci. Nu vrem sa disparem in cosul de gunoi al Istoriei.
Nu au murit toti strabunii nostrii, ca sa ajungem o tara si un popor de rasul lumii. Zamolxe – ma auzi ? Sunt unul dintre cei care ar venii la tine sa iti spun ca a trecut prea mult timp de cand ai plecat. Ca inca te mai purtam in sufletul nostru si te cantam in inimile noastre. Ca in fiecare seara, multumesc acestui Pamant ca ma lasa sa calc pe el si a doua zi Soarelui ca ma mangaie cu rezele lui. Ca inca, Lumina nu a fost, si ea, interzisa de stapani.
Zamolxe, daca ma auzi, nu ne uita pe noi…adu-ti aminte de Decebal si Deceneu, de Mihai, de Eminescu, de Cuza, de toti cei care au crezut in tine si in Pamant. Vom incerca sa ne ridicam…stiu ca va fi greu…Dacii nu au fugit de greutati….dar vom fi din nou in picioare..sau vom muri incercand.

Acest post se vrea unul al Trezirii…sa nu uitam de unde venim…pentru ca de aici nu vom pleca. Vom sta de straja acestui pamant. Un lucru vreau sa le aduc aminte Stapanilor. Nu umblati la Pamant…un incercati sa furati Pamantul…taranul va pune mana pe sapa si va va ingropa pe loc. Aduceti-va aminte de Stefan cum a arat pamantul cu polonezii pusi la jug…Va sfatuiesc sa nu intindeti coarda.

Acum…la sfarsit de an….va doresc un an bun…Sa aveti incredere in Pamant…si sa aveti Speranta…este singura care a ramas in cutia Pandorei pentru a-i ajuta pe Oameni..adica pe noi…adica pe Daci. Cred cu tarie ca vor veni vremuri bune si pentru noi…ca vom fi liberi.

Sa fim Romani…numai de bine

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Pledoarie pentru TIMP

Va salut dragi Oameni,

Nu am mai scris de mult….TIMP. Simt ca imi lipseste Timpul..Simt ca alearga mult prea repede pentru a-mi putea da seama de ceea ce se intampla in jurul meu.

Dar cine nu simte acest lucru ? Cum ziua de astazi trece mult prea repede in cea de ieri si tot asa ne trezim ca cea de maine a si sosit ? Oameni buni, nu mai avem timp….am ramas fara timp.

Nu mai avem timp sa ne uitam la cei din jurul nostru, sa ne bucuram de o floare care isi deschide corola, de un copac infrunzit prin care trece vantul…..de nimic. Suntem sclavii unui program zilnic si nu mai putem…..da, acesta este cuvantul, nu mai putem sa privim in jurul nostru.

V-ati pus vreodata intrebarea – cand a crescut copilul vostru asa de repede ? Parca ieri il purtam in brate prin parc, il tineam iarna la pieptul meu si devenea un omulet mic de zapada din cauza ninsorii necontenite, parca ieri alerga prin casa in funduletul gol tipand de fericire, parca ieri a fost prima zi de scoala din viata lui….parca ieri toate s-au intamplat.

Parca ieri, Timpul a venit la mine si mi-a spus ca timpul meu se apropie de sfarsit. Nu imi pare rau de nimic, viata mi-a oferit tot ceea ce imi doream, mai putin acea clipa, pe care toti o cauta si nu ne este dat sa o gasim. Clipa de fericire si bucurie in care timpul s-a oprit….sau poate nu, dar si-a incetinit curgerea si imi ofera momentul de care am atata nevoie.

Momentul in care ascult cum fosneste vantul, cum rad copii, in care simt cum soarele radiaza caldura si lumina si cum Pamantul imi povesteste despre curgerea eonilor peste el. Ii voi spune ca si eu fac parte din cei care l-au iubit pana la sfarsit si l-am respectat si aparat, asa cum am putut. Soarelui, ii voi multumi pentru lumina pe care am cautat-o intotdeauna si pe care am urmat-o de ori cate ori am trecut in partea intunecata a sufletului.

Iar acelei Puteri Supreme, acelei Constiinte Universale, D-zeul care m-a vegheat intotdeauna, chiar daca uneori cautam sa fug de El, chiar daca am ratacit pe unele cai pe care stiam ca sunt gresite, ii voi cere iertare pentru ca nu am avut mai mult Timp.

Mai mult Timp pentru a cunoaste dezvoltarea spirituala, pentru a ma inalta deasupra materialului, pentru a putea ajunge acolo unde numai un Spirit poate sa ajunga….Iertare pentru ca nu am reusit sa-mi inteleg destinul, pentru ca Timpul curge mult prea repede pentru mine, pentru ca nu am rupt din Timpul meu pentru a privi in jurul meu….iertare pentru ca m-am lasat tarat in neantul Timpului. Acolo unde Timpul este intotdeauna altceva…acolo unde totul este confuz si indecis, acolo unde dorintele prind forme si culori nedorite…acolo unde partea intunecata a sufletului meu ma duce ori de cate ori simt ca nu am TIMP.

Simt ca Timpul universal se grabeste, simt ca ceva am stricat, noi, ca Oameni. Mecanismul Universal, care functiona de mii de eoni, s-a defectat. Nu stiu daca noi, Oamenii, am intervenit in acest mecanism, din nestiinta sau din dorinta de a avea mai mult Timp. Poate Creatorul a considerat ca trebuie sa accelereze un pic, viata noastra, pentru a ne face mai atenti la ceea ce trece pe langa noi – Timpul. Il masuram cu diferite aparate, din ce in ce mai precise, dar nu putem sa-l oprim…toti alergam dupa el, dar niciodata nu l-am putut prinde.

Ar trebui sa ne oprim si sa ne uitam in jurul nostru : stiti ce vom vedea ? Cum curge Timpul si cum ceea ce iubim si pretuim curge odata cu el. Toate amintirile, toate trairile, toate emotiile sunt bine incrustate in acest perete al Timpului.

Cititorule, inchide ochii si imagineaza-ti un perete. Transpune toate trairile, sentimentele, dorintele tale pe el. Incearca sa iei ceva de acolo, incearca sa iei inapoi ceva de pe perete. Nu cred ca vei putea, pentru ca acel moment a trecut. Incearca sa intelegi ca ceea ce te defineste este faptul ca esti constient de curgerea timpului. Promite-ti ca daca vei mai pune ceva acolo va fi ceva ce ai TRAIT….ceva de care te-ai bucurat sau ai plans, fiecare clipa pe care Timpul ti-o va oferi. Pretuieste fiecare clipa…fa in asa fel incat sa fie frumoasa si sa-ti aduci aminte cu lacrimi in ochi de ea.

Si atunci cand Timpul iti va fi dat ultima clipa…sa nu-ti para rau…sa-i multumesti pentru ca Timpul a avut timp pentru tine…atat cat a fost..sa-l folosesti bine…va fi doar o data si daca toti vom intelege asta, poate ca cel care regleaza Ceasornicul Universal…se va gandi sa ne dea mai mult Timp.

Creatorule…iti multumesc pentru Timpul acordat.
Sa fim Romani….numai de bine.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Blidari – Locul unde Dumnezeu coboara de Sarbatori

Hristos a inviat,

De ce acest titlu ? Pentru ca de la un timp, am mers de Paste in locurile unde traditia, inca mai traieste si se cultiva printre tineri. Am mers la Blidari. Un sat la vre-o 20 km de Baia Mare, inspre nord. Cum iesi din oras, te inscrii pe serpentine, prin padure. O padure inalta, cu copaci grosi, care strajuiesc raul Lostrita de secole. Oamenii au facut lac de acumulare, un baraj si padurea s-a retras din calea apelor, asa cum si Dumnezeu s-a retras in oamenii muntilor, indurerat de rautatea oamenilor si de necredinta lor.

Blidari – un sat de oameni simpli. Un sat in care oamenii traiesc dupa legi ancestrale, mostenite de la dacii liberi si transmise de generatii din tata in fiu si de la mama la fiica. Totul este intr-o ordine impusa de Pamant si Cer, in care omul este doar o parte din mecanismul divin. Un loc in care copacii, apa, pamantul, lumina stabilesc legatura cu Dumnezeu si cu Fiul Lui.

Oameni gospodari si aspri, asa cum sunt oamenii muntilor. Oameni care nu se duc in padure sa defriseze…..oameni care au incredere in cel care le spune ce sa taie si ce nu. Oameni care muncesc cu sufletul si Dumnezeu vine si el sa dea o mana de ajutor. Sunt de cei pentru care munca este ceva normal si nimeni nu crede ca munceste prea mult.

Un sat de oameni in care legaturile sufletesti si de rudenie sunt stranse prin respect si incredere. Aici, increderea se castiga greu si trebuie dovedit ca esti capabil de incredere. Am fost primiti ca oaspeti – asa cum numai ardeleanul stie sa o faca – fara cuvinte multe si mari…Un simplu „Bine ati venit” este de ajuns…dar bucuria  care razbate din aceste trei cuvinte se simte – asa cum simti un vin bun – bogat si dulce.

Am stat la masa cu ei, am baut palinca lor de prune, am stat de vorba cu ei si despre problemele lor. O masa bogata, traditionala asa cum se intampina oaspetii de seama, chiar daca eram simpli turisti. Dar pentru ei, oricine le calca pragul este oaspete de seama.

Stiti ce este ciudat si ce m-a impresionat cel mai mult ? Nu s-au plans de munca, de vreme, de bani….nu…Ei se tem…asa cum nu credeam ca niste oameni care iau viata in piept si nu pleaca fruntea in fata greutatilor ar face-o.

Se tem ca pierd Transilvania..se tem ca cei de la Bucuresti ii vor vinde pe taraba la jocurile politice…se tem ca vor trebui sa-si taie radacinile si sa plece de pe locurile din care nici insusi Timpul nu a reusit sa-i faca sa plece.

Am crezut ca glumesc…dar gravitatea din vocea lor mi-a spus ca durerea de a-si pierde pamantul este adanca si nu se poate sterge niciodata. Am simtit cu tot sufletul ca aceasta durere vine din lungile secole in care au fost nevoiti sa puna mana pe sabie sa-si apere stramosii ingropati in dealurile si muntii Ardealului. Cu acest lucru – cu dragostea fata de pamant, cu respectul fata de stramosii daci – nu se glumeste. Sunt lucruri sfinte, la fel ca Dumnezeu si la fel de respectate.

A venit ziua de Duminica – ziua de Inviere. La plecare, gazda ne-a inmanat un cosulet cu produse. Am intrebat de ce ? Asa este traditia – de Paste se merge la biserica cu un cosulet si dupa ce se sfinteste se va manca ceea este in cosulet.

Am ajuns la biserica. O biserica ingrijita, cocheta, asa cum trebuie sa fie o biserica dintr-un sat de oameni gospodari. Am intrat si am pus cosuletul langa covorul rosu. Pe masura ce veneau, fiecare isi punea cosuletul si o sticla de vin, pentru a fi sfintite. Barbatii au venit la costum si femeile in tinuta de gala. Pana si locurile in biserica erau dinainte stabilite.

Femeile erau in partea stanga, cele tinere in fata. Barbatii erau in partea dreapta, cei mai in varsta in fata. Un copil, un baiat de 4 ani, imbracat la costum a primit cel mai bun loc in fata. M-a uimit respectul pe care cei in varsta l-au aratat acestui copil. Acest copacel tanar, era ocrotit si ajutat sa devina stalpul de rezistenta al acestui pamant. Sa nu plece fruntea si sa apere acest pamant asa cum si cei in varsta au facut-o.

Iar dupa slujba, am plecat pe malul apei….sa aud numai curgerea apei…sa inchid ochii si sa simt zbuciumul de secole. Sa-i ascult povestile traite de-alungul veacurilor, in care s-a amestecat cu sange…cu prea mult sange. Daca ar putea sa iasa din pamant toti cei care au murit pentru ca acest pamant sa se numeasca in continuare Romania, am fi coplesiti de numarul lor. Am stat sa ascult istoria dacilor liberi, a celor care s-au refugiat in munti din cauza navalitorilor, a celor care au murit pana la unul ca sa putem sa traim astazi in ROMANIA. Dacii care au scris ” Vom muri, dar vom fi liberi” cu sange si durere, cu copii rapusi in lupte, cu ani de jug barbar, dar care nu au lasat fruntea jos.

In acel moment am inteles de ce acel copil de 4 ani era pe cel mai bun loc din biserica. Pentru ca sabia dreptatii trebuie sa treaca la generatiile tinere…pentru ca Timpul a venit..timpul in care Dacii trebuie sa ridice si sa rupa lanturile robiei. El era Speranta, Viitorul, un om de baza al comunitatii. Si ca sa devina astfel, trebuie sa invete legile de mic. Sa invete sa le respecte si sa le iubeasca. Sa iubeasca Lumina, Dreptatea, Adevarul, Respectul.

Si ca sa faca toate astea, nu exista varsta.

Am plecat din Blidari. Am plecat cu credinta ca in ciuda tuturor rautatilor si intunericului, ei vor sti sa-si croiasca drum catre Lumina. Am plecat cu tristetea in suflet. Ca in partea mea de tara, pamantul este vandut pe un pumn de arginti si ca nimanui nu-i mai pasa de el.

Ca Dumnezeu a ajuns prilej de gratare si petreceri, ca totul nu este decat mascarada. Imi este dor de oamenii pentru care Dumnezeu coboara sa stea de vorba cu ei, asa cum Zamolxe din vechime le arata mersul vremurilor si ii invata legea Luminii si a Binelui.

Imi este dor de povestile apei, care curge prin sufletul acelor oameni si le spune despre lupte si sange, despre moarte si sacrificii facute de stramosi. Vreau sa invat taina Invierii lui Isus, asa cum sufletul acelor oameni o percep, pentru care Credinta este mai presus de Viata. Vreau sa alin teama din sufletul acelor oameni, atunci cand ei imi spun ca o sa-si piarda pamantul, vreau sa gasesc drumul catre stramosii mei…sa le spun ca, in ciuda faptului ca am devenit un popor de rusine, sa nu ne condamne, sa ne ajute sa ne amintim ce am fost si de ce de noi, da noi, suntem aici de mii de ani.

Vreau sa simt ca Dumnezeu inca ii iubeste pe Romani…adica pe Daci..adica pe acel copil de 4 ani la care batranii satului ii aratau respectul cuvenit unui viitor stejar.

Sa fim Romani…Numai de bine.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , | Lasă un comentariu

Taxa pe Viata – vreau sa o platesc

Va salut dragii mei,

Propun o noua taxa – taxa pe viata. Vreau sa se introduca aceasta taxa – vreau sa platesc pentru faptul ca traiesc in aceasta tara. O tara in care nu mai am nimic al meu : nici libertate, nici pamant, nimic…

Candva, cineva m-a intrebat unde vom ajunge cu atatea taxe ? Intr-o strafulgerare de o clipa, i-am raspuns : vom ajunge sa platim taxe si pe fumul de pe cos si pe numarul de ferestre de la casa. S-a uitat uimit la mine, neincrezator…dar lacrimile pamantului pe care le simteam in mine nu ma minteau. Imi spuneau exact adevarul : vom plati si pentru faptul ca traim pe acest pamant.

Nu pot si nu vreau sa recunosc : nu ne mai ajuta nici pamantul si nici Dumnezeu. Nu sunt mistic si nici fanatic religios dar simt ca ocrotirea si speranta pe care o simteam izvorand din acest pamant a secat ca un paraias sub o arsita din luna lui Cuptor. Jigodiile din fruntea tarii au reusit sa faca ceea ce nici un barbar nu a reusit : ne-a dezradacinat din pamant. Ne-a obligat sa ne taiem radacinile si sa plecam. Am uitat de Decebal si de sacrificiul lui, am uitat sa murim razand sfidand moartea si ingrozindu-i pe barbari, nu vrem sa ne amintim de Mihai Viteazul care a crezut in Romania mare si a murit cu credinta ca romani vor exista cat veacul, de Brancoveanul pentru care Credinta si dorul de Libertate a fost mai puternica decat sacrifiul celor 4 fii ai lui. Au murit toti pentru Tara. Oasele lor ingrasa pamantul asta si sangele lor ne striga sa nu ii lasam in uitare. Nu pot sa cred ca am ajuns sa ne renegam proprii stramosi : Sa se ridice Vlad Tepes si sa puna ordine in tara asta, sa vina Stefan Cel Mare sa puna mana pe sabie si sa alunge veneticii din tara.

Vreau sa respir Libertate. Si daca acest lucru este posibil numai platind taxa pe viata, bucuros o sa fac asta. Romanii nu trebuie sa uite ca suntem acum si aici numai datorita faptului ca pentru noi moartea nu este decat o poarta catre o lume mai buna.

Trebuie sa ne traim vietile asa cum stramosii noi ne-au invatat : cu dreptatea intr-o mana si cu sabia in cealalta. Adevarul sa ne fie Lumina calauzitoare si Libertatea sa fie Scopul nostru.

Sa stie navalitorii si veneticii flamanzi de pamant romanesc : nu ne temem de Moarte. O primim bucurosi daca in urma noastra Libertatea va triumfa. Vom muri dar vom fi liberi – este strigatul de lupta care de mii de ani a tinut aprinsa flacara sperantei si a sacrificiului acestui popor.

Am trait intotdeauna la hotarul dintre viata si moarte, acolo unde nimeni nu are curajul sa ajunga. Pentru ca acolo totul se purifica : acolo minciuna, tradarea nu-si gasesc locul. Acolo numai Libertatea, Adevarul primeaza. Jigodiile fug de Lumina. Fug de Adevar.

Sa luam coasa si sa intram pe camp. Buruienile au crescut cat casa. Este timpul sa luam si secera sa taiem buruienile de la radacina. Sa nu mai creasca si sa strice painea romaneasca. Sa le retezam radacinile din pamant si daca o sa strigam de durere si sange o iasa, atunci vom stii ca am reusit sa mai facem un pas catre Libertate. Schiloditi si obositi nu ne vom opri din secerat si daca la final vom cadea jos, vom stii ca pamantul asta isi va fi recapatat increderea in noi si vom fi eliberat izvorul sperantei si adevarului.

Vom pleca din lumea asta cu credinta copiii nostri vor invata din sacrificiul nostru. Vor invata ca numai dintr-un pamant curat si negru va iesi cea mai buna paine. Mamele noastre isi vor innoda broboada sub barbie, vor spune Doamne-ajuta si vor framanta trupul lui Isus  intr-o coca moale si alba. O vor pune pe soba la crescut si cand va fi rumena si fierbinde ne vom strange la masa si o vom savura asa cum trebuie : cu dragoste si respect. Vom multumi pamantului ca ne ocroteste si ne apara.

Vom renunta la credinte parazite – ne vom intoarce catre Adevaratul Dumnezeu, cel pe care l-am uitat. In orbirea noastra am uitat ca nu suntem stapanii acestui pamant. Ca Viata este guvernata de legi mai vechi decat Universul. In orbirea noastra am crezut ca suntem stapanii lumii. Suntem lasati sa invatam prin durere si sacrificiu – si tot nu vrem sa vedem. Murim singuri in case si pe strazi, suntem inrobiti de griji si nevoi si tot nu vrem sa acceptam Adevarul.

Nu ne mai plac copii, nu mai facem copii, ii aruncam sau ii omoram. Mi-e rusine ca am ajuns in asa hal de degradare. Ma doare ca poporul asta a ajuns sa nu-i mai pese de identitatea lui. Am uitat ca nimeni nu vine sa ne dea : toti vin sa-ti ia. Si te lasa gol in strada sa mori de foame si sete.

Am uitat ca singurii care iti sunt aproape in momentele cele mai grele sunt cei de un neam si sange cu tine. Vecinul de peste drum o sa-ti o cana cu apa si o coaja de paine, dar altcineva de afara nu. Trebuie sa ne ridicam din mocirla asta. Daca vom continua asa, ne vom desfiinta ca popor si cel mai rau este ca va trebui sa explicam asta copiilor si nepotilor nostri. Cand o sa ne intrebe de ce tu esti roman si el nu mai este. De ce am lasat tara asta sa se distruga si tu nu ai facut nimic. O sa ne priveasca cu ochisorii lor frumosi si inlacrimati si tu no sa stii ce sa le spui. Nu poti sa le povestesti ca stramosii tai au murit crezand in tine ca vei duce mai departe visul de Libertate si Demnitate. Te vei rusina ca ai uitat de Cuza care a murit departe de tara, nu le vei putea spune de Eminescu si de Luceafarul care tine stindardul Lupului. Vei ezita sa le canti Desteapta-te Romane pentru ca nu mai inseamna nimic pentru tine.

Iti va fi RUSINE ca ochii lor te condamna. Nu te vor trimite in spatele gratiilor. Te vor lasa sa traiesti sa vezi si sa auzi strigatul durerii si lacrimile Pamantului impartit din nou dupa legi barbare. Te vei cutremura de intensitatea trairii si poate vei intelege GRESEALA.

Vei intelege ca ai trait in intuneric, ca intotdeauna ai avut langa tine sansa de a schimba ceva pentru copii tai. Dar atunci cand vei fi realizat asta, va fi prea tarziu.

Romane trezeste-te – pamantul te vrea sa stai drept in calea furtunii. Te va tine strans de radacini. Nu-ti va da drumul niciodata. Si daca trunchiul tau se va rupe si va cadea, indata lastari mai puternici se vor ridica si vor apara pamantul de vijelii si fulgere. Nimeni nu poate sa te doboare daca vei crede cu tarie in Pamant.

Trezeste-te Romane..Trezeste-te Dacule…ascute-ti secera, pune mana pe sapa si hai sa facem ordine. Este TIMPUL.

Sa fim Romani…Numai de bine..

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Suferinta – Romania este numele tau

Va salut din nou, dragi Romani.

Ma uit in jur si nu vad decat suferinta….si ma doare. Privesc spitalele, gradinitele, scolile – si simt cum lacrimile si furia deznadejdii imi umplu inima.

Nu mai este loc de Respect fata de OM. Privesc scarbit cum Animalele din fruntea tarii se cearta pentru ciolan. Privesc scarbit cum liderii sindicali – jigodiile de paza ale Animalelor – manipuleaza pe amaratii care vor sa traiasca.

Simt nevoia sa va cer scuze : da…scuze, de la Animale si dela Jigodii….Romanii, Oamenii nu mai vor sa traiasca – telul lor este sa SUPRAVIETUIASCA. Asta am ajuns sa ne dorim de la viata – felicitari – ati facut din noi ce ati vrut : o rasa de caini de pripas pe care sa-i adunati cu Hingherii atunci cand aveti nevoie de numar si de votul nostru.

Personal – sunt satul de eticheta de caine de pripas pe care doriti sa ne-o infierati pe fruntea noastra. Nu veti putea niciodata sa ne subjugati. Ne puteti distruge viata, ne puteti pune taxe, impozite…ne puteti face ceea ce, voi, cu mintea voastra diabolica si perversa, doriti.

Dar…in final..o sa va fie frica. O sa vi se faca teama, si o sa vreti sa va aparam de frig si arsita. O sa vreti o cana de apa si o bucata de paine. Si atunci, daca o sa vreti, o sa vedeti ca aceia pe care voi ii considerati caini de pripas….in ciuda a toate si a tot ce ati facut pentru a-i prigoni..o sa va primeasca la ei in casa si o sa va dea o cana de lapte cald si o sa va spele picioarele obosite.

Multi or sa se intrebe de ce ? Pentru ca Spiritul Romanesc niciodata nu il veti putea infrange. Spiritul Dac nu va muri nici peste o mie de ani. Pleava istoriei va trece odata cu vantul timpului, dar Dacii si Pamantul lor nu vor pleca de aici.

Vom fi mai puternici decat stanca, mai puternici decat orice ne-ati face. Puteti sa ne luati lumina – dar o vom gasi in noi…puteti sa ne luati cerul – dar vom inchide ochii si il vom gasi in mintea noastra….puteti sa ne luati viata – dar nemuritorul Spirit Dac va dainui.

Vad bolnavi care stau cate doi in pat, vad bolnavi abandonati in strada, vad batrani care isi pun capat zilelor pentru ca nu mai pot indura suferinta, vad copii care se sinucid din dor de parinti.

Vad cum ne-am schimbat incetul cu incetul in ceea ce si-au dorit multi Stapani ai lumii : in animale. De ce ne-am lasat dusi de nas in halul asta ? Chiar asta este adavaratul spirit al Romaniei ? O ceata de laieti numai buni de experimente si de condus ? Nu pot sa cred lucrul asta si totusi ceea ce se intampla zilnic nu face altceva decat s-mi confirme acest lucru. Nu pot sa cred ca prietenul meu cu care mai alaltaieri beam un pahar de vin, astazi nu mai ma cunoaste. Nu pot sa cred ca norisorii jucausi – copiii – folositi ca moneda de schimb intre guvern si asistentii maternali.

In timp ce scriu aceste randuri – imi dau lacrimile. Sunt tata si stiu ca mai degraba mi-as da viata decat sa pateasca copilul meu ceva, si mai stiu ca intotdeauna voi face ceea ce este necesar ca piticului meu sa nu ii lipseasca nimic. Ce vina au acei copilasi ca au avut ghinionul de a fi parasiti de catre niste parinti dobitoci si imbecili. Va rog sa-mi scuzati limbajul, dar nu pot fi numiti altfel. Sunt atatea metode de contraceptie – dar sunt prea dobitoci ca sa citeasca – si se stie ca mama prostilor este mereu gravida.

Daca acesti copilasi au avut nesansa sa ajunga la un centru maternal, de ce nu are grija de ei? As vrea sa le pun o intrebare Jigodiilor din fruntea tarii – tot asa aveti grija si de copii vostrii ? Sau ii invatati ca ei sunt zei si restul sunt animale de povara ?

As vrea sa va spun un lucru : nu intindeti coarda. Nu mizati pe faptul ca datorita greutatilor pe care ni le-ati pus pe umeri vom sta si vom uita sau ne vom obisnui cu ele. Nu uitati ca si Atlas a fost pus sa care Pamantul pe umeri, sperand ca va fi infrant, dar el nu a pus decat un genunchi in pamant.

Noi acum suntem cu ambii genunchi in pamant si cu lanturile robiei la maini. Dar spiritul nostru este liber si nu va trece mult si ne vom ridica in picioare sa ne strigam dreptul la fericire. Voi sunteti niste trecatori, niste neghine ale istoriei – pamantul acesta este etern si va supravietui pentru ca din el fac parte Romani.

Asta nu ati inteles si nu veti intelege niciodata. Puteti sa ne denigrati stramosii, puteti sa ne luati tot ce vreti : viata, fericirea orice. Dar nu veti putea lua niciodata Pamantul, Respectul, Demnitatea, Lumina, Credinta.

Veti disparea ca fumul – noi vom ramana, pentru ca suntem vesnici. De mii de ani suntem ani si vom fii mult dupa ce voi veti fi disparut. Spiritul Dac si Pamantul lui Decebal, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Cuza nu ne vor lasa sa murim si sa disparem in cosul cu gunoi a istoriei. Acolo este locul Animalelor, Jigodiilor, etc.

Noi ne inchinam la Lumina si Adevar. Chiar daca Adevarul doare – el este singurul care ne tina in viata si ne calauzeste.

Omule, Dacule, Romanule – trezeste-te. Prinde-te cu mana de toarta Pamantului, infigeti ochii in nemarginirea Cerului si hai sa Traim. Hai sa luptam pentru stropul nostru de fericire, pentru stropul nostru de Respect si de Demnitate. Hai sa ne ocrotim copilasii, sa-i invatam sa fie Romani, sa-i invatam sa stea in capul mesei lumii, acolo unde ne este locul.

Sa dam frau liber mintii noastre, sa ne ridicam din mocirla istoriei, sa ne scuturam de neghina si praf si sa le aratam celor puternici ca Romanul are dreptul de veto la masa istoriei.

Sa fim Romani….numai de bine

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Taranul roman = Romania

Este seara tarzie de vara. Vin de la bunica mea. In goana masinii privesc campul de langa sosea. Privirea imi este atrasa de o combina care se afla la munca la treierat graul. Am oprit langa marginea drumului, privind vrajit cum cad paiele din spatele combinei si cum vantul usor de seara le spulbera incetisor pe cele mai usoare.

Astept sa ajunga la capat de rand. Parca imi era cunoscuta figura omului de la volanul masinii. Este nea Ion. Obosit si cu caciula data pe ceafa, ma saluta. Ne dam mana si parca mana lui aspra si batucita de munca ma arde. Stam de vorba jos pe miriste si din nou, parca ceva imi plange in suflet.

Privesc la omul din fata mea si amintirile si lacrimile dau navala in toata fiinta mea. Imi aduc aminte cand eram copil neastamparat, cand alergam prin gradina dupa mere si caise, cand Bunica striga dupa mine sa nu ies descult din casa, sa nu racesc. Imi este dor sa mai fiu dojenit de Bunica, imi este dor sa mai fiu mic si sa fiu alintat.

Simt cum pamantul este trist. Asa imi spune si nea Ion : ” Pamantul asta este trist. Toata vara l-am muncit si Dumnezeu a trimis ploile astea si cu nimic nu m-am ales.” Tacut, isi scoate o tigara, si o pune intre buzele arse de sete. Scoate o sticla de vin si ma imbie si pe mine. Cu toate ca sunt cu masina, nu pot sa rezist impulsului de a lua o gura, sa vad ce fel de vin este. Este rece si bun. Are o aroma deosebita si simt cum toata dulceata lui ma imbata. Uit de toate necazurile si ma intind la vorba cu nea Ion. Nu se lasa mult rugat si mi se destainuie :

” Ehe, ne-am facut rai de-aia nici pamantul nici Dumnezeu nu ne mai suporta. Inainte vreme, oamenii cinsteau pamantul. Il cantau in suflet si in doine si la sfarsitul vietii se duceau cu inima impacata la pieptul lui. Acum toti cauta sa il vanda si sa scoata bani de pe urma lui. Nu vin la munca campului cu sufletul, nu vin sa-l munceasca cu inima, nu vin sa-l asculte. Sa stii ca pamantul iti spune ce sa sameni si cand sa culegi. Trebuie doar sa-l asculti. Trebuie sa vii cu inima deschisa catre el si el iti va spune tot. Acum am pus grau..la anul, daca mai sunt sanatos, o sa pun porumb…cum vrea bunul Dumnezeu. ”

Nu pot sa-l mai ascult. Mi-au dat lacrimile si incet s-au pornit sa curga pe obraji. Cu mana aspra si batucita, nea Ion imi sterge lacrimile. Sunt impresionat de cata bunatate este in acest OM. Un taran cu 8 clase ma invata taina pamantului. Stau si il ascult cum imi povesteste de stramosii lui, cum ascultau pamantul si nu faceau nimic pana cand Dumnezeu nu le dadea semn ca poate sa iasa la munca. Ma doare sufletul si simt cum pamantul plange prin ochii mei. Isi striga durerea de a-l fi uitat si vandut pe un pumn de arginti.

Nea Ion ma ia la pieptul lui. Miroase a paie si a grau. Miroase a pamant reavan si intr-o clipa simt cum energia pamantului urca prin mine si ma face sa plutesc. Este asa de bine. Acum inteleg de ce Bunica imi spunea ” Iubeste pamantul asta ca din el ne-am nascut. Nu vorbi de rau pamantul. Oamenii sunt rai, dar pamantul stie sa ii aleaga pe cei buni de cei rai.”

Mai iau o gura de vin. Cu toate ca sticla sta pe pamantul fierbinte, vinul este inca rece. Nea Ion mai aprinde o tigara si incepe sa povesteasca : „Eram copil in timpul razboiului. Mi-aduc aminte cum nemtii si apoi rusii au facut prapad in sat. Ne-au impuscat animalele si i-au amenintat cu moartea pe ai mei. Sora mea a fugit in porumb ca sa nu-si bata joc de ea soldatii. O fost un rus care i-a pus pistolul la cap lui tata si i-a zis ca daca nu o cheama pe sor-mea il impusca….noroc de un comandant care i-a spus sa ne lase in pace si chiar mi-a dat o bucatica de ciocolata. Au fost vremuri grele, dar de pamantul asta nu ne-am dezis. El ne-a fost casa, masa si mormant. L-am cinstit si el ne-a tinut strans la pieptul lui.”

Privesc lanurile de grau. Galbene ca aurul. Ma ridic si merg prin lanuri. Imi las mana mangaiata de spicele aspre de grau. Totul este aspru in lumea taranului roman. De cand se naste si pana cand moare. Viata dura si munca pamantului il fac OM Adevarat. Un om pentru care pamantul este sfant. Munca pamantului este o onoare nu o datorie. Pamantul trebuie cinstit. Intotdeauna se lasa o stebla de grau sau porumb pe camp : este rodul pamantului. Este tributul lasat pamantului, este multumirea si cinstea adusa lui pentru ca le-a daruit holde bogate. Pentru ca nu a lasat stihiile naturii sa le nimiceasca munca si sperantele.

Ma intorc cu fata la soare. Este un soare rosu si parca tot cerul plange cu lacrimi de sange. Este un contrast izbitor intre aurul holdelor si sangeriul cerului. Simt in mine sperantele strabunilor, strigatele de lupta, doinele de suflet…simt zbuciumul pamantului care nu ne-a uitat si care ne asteapta sa ne intoarcem la el.

Privesc Dacia prin ochii lui Decebal inainte de a muri, dau roata tarii cu Mihai Viteazul la Alba Iulia, ma bat cu turcii impreuna cu Stefan cel Mare, plang impreuna cu Brancoveanu cand si-a vazut fiii taiati de catre turci. Pentru o clipa sunt peste tot. Vad si simt totul de parca ar fi aievea. Imi simt ranile ude de sange si imi aud strigatul de lupta si de victorie. Simt cum mor incet si cum pamantul ma cuprinde la pieptul lui. Nu ma tem. Sunt Acasa.

Brusc imi revin si ma uit la nea Ion. S-a ridicat in picioare si ma priveste parinteste. Imi spune cu glas scazut „Acum ai inteles de ce noi suntem legati de acest pamant. Ai vazut ceea ce numai romanii pot intelege.” Se intoarce si pleaca sa-si continue munca. Isi scuipa in palme, rosteste un Doamne-ajuta si porneste masina. S-a facut intuneric dar pamantul il vrea acolo si el stie asta. Pamantul ii va spune cand poate sa plece acasa.

Am relatat aceasta poveste…asa cum am trait-o eu. Si nu sunt singurul….toti romanii o simt. Pamantul asta sufera si plange. Am uitat cat de mult ne-a ocrotit. In numele globalizarii si al emanciparii ne-am dezradacinat si am plecat pe meleaguri straine.

Vrem pamant – au strigat taranii in 1907. Nu le trebuia nimic altceva – averi, bani, etc. Nu, pamant. Ascultati si veti intelege : ascultati glasul pamantului, mirositi pamantul reavan abia rasturnat de brazda plugului, calcati in talpile goale pe miristea abia facuta.

Veti simti cum viata pulseaza in acest pamant, veti intelege de ce stramosii nostrii au murit pentru el. Nimic nu este mai de pret decat pamantul : sa-l cinstim, sa-l onoram si el ne va ajuta sa nu fim la cheremul puterilor lumii.

Multi au plecat de acasa, nici nu le mai stim numarul. Dar intreaba-i daca o duc bine. Unii o duc chiar foarte bine. Veti vedea in ochii lor o umbra. Dorul de tara si glasul pamantului nu se sting si nu se vor stinge niciodata. Au bani, au de toate, dar pamantul ii cheama acasa. Prin vinele lor curge vigoarea acestui pamant, pamantul DACIEI si chiar daca nu vor sa o recunoasca din mandrie sau prostie,  firul sortii ii va aduce la pieptul pamantului de pe care au plecat.

Eu iubesc acest pamant. Este pamantul patriei mele. Si iubesc si pe acei tarani care stau seara la poarta sa discute despre viata sau treburile de peste zi. Ei sunt taranii mei. Cei pe care ma pot baza. Cei la care pot sa ma duc fara sa-mi fie rusine sau fara sa-mi fie teama ca ma vor da afara din casa.

Nu, ei ma vor pune la masa si imi vor da cele mai bune bucate ca unui oaspete de seama.  Si voi avea cele mai curate asternuturi sa ma intind atunci cand imi va fi somn. Voi bea cu ei la masa acea tuica de pruna curata si vom rade si plange impreuna la bucuriile si necazurile lor.

Si cand voi pleca pe drumul meu si ma voi uita inapoi, nu voi vedea doar acei tarani dintr-un sat al Romaniei. Voi vedea un popor de daci care imi vor ura Drum-bun si ma vor astepta sa ma intorc ACASA.

Sa fim Romani….numai de bine.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Romanii – Sufletul – Muzica – II

Sufletul – este ceea ce pretindem ca ne diferentiaza de Animale. Dar hai sa facem o mica incursiune in acest univers nebulos si plin de intuneric al Omului. Acolo de unde vin toate temerile si toate bucuriile.

As dori sa va arat prin aceste randuri cum ar trebui sa avem grija de acest univers….sa va arat cum putem sa ne indepartam temerile si cum putem cultiva fericirea….Cineva a spus ca fericirea se invata..atunci am ras…o ineptie…dar mai tarziu mi-am dat seama ca este un mare adevar. Ma uit in jurul meu si nu vad oameni fericiti..nu mai aud rasete, nu mai aud bancuri (va amintiti de cele cu Bula ?).

Romanii trebuie sa invete sa fie fericiti…pentru asta trebuie sa aiba grija de SUFLETUL lor. Trebuie sa renunte la rautatile care le intuneca viata, la toate temerile care le alunga dorinta de a trai.

Sunt socat de modul in care Sacalii Puterii au decis sa-i trateze pe cei care ii hranesc, ii imbraca si le dau bani ca sa-si plimbe fundul in limuzine si sa petreaca in localuri scumpe cu tarfe de lux.

Hai sa dam cateva exemple pentru cei care cred ca ceea ce scriu aici este doar imaginatie :

Televiziunea : am o intrebare : ati auzit de lucruri bune la stiri ? Deloc..pentru ca ori nu sunt, ori nu se dau. Eu cred ca nu se dau. Pentru ca daca s-ar da si Romanul ar afla ca si la el, in amarata lui de tara, vecinul a facut ceva bun…il impulsioneaza si pe el sa faca lucruri bune. Dar nu…nu trebuie ca Romanii sa faca lucruri bune in tara lui. Pentru ca se stie ca Romanii au o inteligenta nativa la care altii ravnesc. Si nu le convine. S-au facut studii nenumarate de catre psihologi care au incercat sa inteleaga de ce Romanii nu au murit de-alungul acestor ani (din ’90 incoace) de ce nu sunt framantari ca la greci, de nu este antisemitism sau sovinism. Pentru ca Romanii au ceva aparte pe care nimeni nu va putea sa-l ia : Speranta. Un Om moare sufleteste atunci cand Speranta lui in ” mai bine „, a murit. Cand nu-si mai face planuri de viitor – un Om moare. Si daca un Om moare, o Natiune moare. Priviti la toate televiziunile romane – violuri, crime, nenorociri……prezentate cu o asiduitate pe care insusi Uciga-l Toaca ar fi invidios. Transmisii in direct, cu car de reportaj…de parca ar fi eveniment mondial. Nu neg ca astfel de evenimente nu exista. Dar ce ar fi daca pentru o luna aceste stiri nu ar mai fi difuzate. In locul lor sa apara ceva de genul : ” La targul international al inventicii, romanii au luat 5 medalii de aur. Ne mandrim ca suntem romani. Aceste inventii vor aduce statului roman un profit de X miliarde de euro.” Atunci Romanii ar pune osul la munca si ar incepe sa gandeasca la viitor. Ar incepe ” razboiul mintilor ” : daca ala a facut asta…eu fac astalalta si impreuna castigam.

Dar nu se vrea ca Romanul sa fie destept. Priviti la cei pentru care inventiile sunt modul lor de viata : Iustin Capra si altii. Oameni pentru care viata inseamna daruire, sacrificiu, totul pentru Speranta ca se va trai mai bine. Fara planuri de viitor – o natiune moare. Fara planuri de viitor – devenim o masa de manevra. Fara planuri de viitor – facem parte din Ferma Animalelor – organizatie mondiala.

Sa nu ne pierdem Speranta – sa luptam pentru dreptul la fericire. Suntem Oameni si acesta este un drept intrinsec. Faceti-va planuri de viitor, canalizati-va energia pentru indeplinirea lor, ajutatii si pe altii sa vina in barca voastra. Romania nu este un Titanic. Sa-i aruncam peste bord pe toti cei care fac brese in corpul navei. Sa ramana Oamenii. Sa repare raul facut si sa mearga mai departe. Vor ramane cicatrici dar vom invata din ele. Nu trebuie sa repetam greselile istoriei…trebuie sa invatam din ele….trebuie sa invatam sa fim Oameni.

Incet, incet ne vom trezi, greu, dar ne vom trezi…sunt convins de asta. Atunci cand va fi TIMPUL. Nu ne pierdem Speranta ca va veni un Conducator adevarat. Unul pentru care sa mergem pana in panzele albe si mai incolo. Unul pentru care libertatea, dreptatea, grija fata de Romani, credinta in pamant si cer sunt ratiunea lui de a fi. Atunci si numai atunci strigatul de lupta Vom muri, dar vom fi liberi va fi unul izbucnit din milioane de piepturi care va demonstra lumii ca ne revendicam locul care ni se cuvine in capul mesei mai-marilor lumii.

Umorul : mai radeti la vreo gluma buna sau la vreun banc ? Eu unul incerc sa-mi mentin cat mai mult posibil modul de a privi problemele : detasat si parca nu as fi eu personajul principal. De ce ? se vor intreba multi…Sunt convins ca multi ati vazut trilogia Matrix. Modul in care camera de filmat parca se roteste in jurul personajului, pentru care parca timpul ingheata. La fel incerc si eu. Nu incercati sa bagati in gura o gogoasa intreaga :  va veti ineca. Daca incepeti cu  muscaturi mici veti observa ca anumite parti sunt coapte bine, altele mai arse…La fel si problemele : incercati sa le priviti cu umor si detasare. Veti vedea ca de fapt ceea ce va oprit in rezolvarea lor a fost canalizarea gresita a energiei. Unele probleme se rezolva la o bere, la un suc cu prietenii sau colegii….Multe probleme se rezolva cand razi si esti bine dispus….laolalta cu prietenii, rezolvarea poate veni de la o gluma.

Nu degeaba am scris ca Romanii au o inteligenta nativa : multe inventii ale lor s-au realizat atunci cand au privit situatia cu umor si detasare. Fiti veseli, radeti, faceti glume. Animalele se tem de asta. Un popor cuprins de ganduri negre, care nu mai stie ce este veselia este un popor care incet, incet devine subiect de experimente pentru cei din umbra. Dar unul pentru care o problema este doar o problema si nimic altceva si care poate fi rezolvata prin umor si detasare nu poate fi pus in ham si cu capastru. Pentru ca el stie si va evita capcana.

Deci sa radem si sa fim fericiti…asa a fost dintotdeauna poporul Roman. Doar ca de la o vreme ni s-a interzis Umorul si Fericirea. Am devenit un popor intoxicat cu rautati, un popor pentru care mai marii lumii au decis ca Speranta, Dorinta de Viata, Planurile de Viitor, Fericirea trebuie evitate si scoase in afara legii.

De ce trebuie sa se intample asa ceva ? Pentru ca le este frica. Pentru ca potentialul acestui popor este urias. Pentru ca adevaratii Romani sunt dincolo de granita dintre viata si moarte. Pentru ca le este teama de spiritul Dac. Pentru ca este le frica de Oameni. Pentru ca noi iubim lumina si focul din inimi. Pentru ca suntem creatori de lucruri bune. Pentru ca D-zeu nu a parasit niciodata inimile Romanilor.

Nu ne vor putea lua Credinta. Oricat de mult incearca sa discrediteze Biserica. Peste tot exista putregaiuri. Vor dispare ca praful in suflarea vantului. Crestinii, musulmanii, catolicii, nu conteaza religia, se inchina adevaratului D-zeu. Credinta nu cunoaste granite, denumiri, lanturi. Ea este in Suflet. Cu ea adormim si cu ea ne trezim.

Zamolxe nu te-am uitat. Miorita – inca te cantam in inimile noastre. Acolo este locul in care Romanii sunt Romani. Locul in care nici un navalitor avid de putere si de bani nu va putea vreodata sa ajunga.

Lasati puritatea sa ajunga iar in privirile noastre. Focul dacic sa arda in priviri. Sa punem mana pe sabie si sa le aratam Animalelor ca Omul nu a disparut. Sa punem Animalele in cusca si sa le invatam bunele maniere.Sa le aratam ca locul lor este in custi.

Dupa o lunga pribegie prin mlastina disperarii si prin padurea uitarii, OMUL s-a intors Acasa.

Sa fim Romani…..numai de bine.

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu